Mesterul popular Rodica Ciocartau - Pipirig - Neamt
VASILE GĂMAN - Un adevărat patriot român (Lunca, Vânători-Neamț, Romania)
Vă rog să activați subtitrarea în românește!
O vizită în satul Lunca (comuna Vânători-Neamț, lângă Târgu Neamț) la Muzeul Etnografic al domnului Vasile Găman, aduce la pachet cel puțin un dublu câștig. Pe de o parte admirăm colecția etnografică adunată de-a lungul a peste 50 de ani, pe de altă parte asistăm la o lecție de istorie și de patriotism real, sincer, emoționant, cum nu mi-a fost dat să văd până acum. Colecția etnografică, din care bună parte din exponate sunt fie propriile creații ale lui Vasile Găman, fie obiecte care aparțin familiei dumnealui, am prezentat-o aici: . Povestea acestor exponate se întrepătrunde permanent cu amintirile creatorului, rezultând o narațiune vie. Începutul muzeului se leagă de găzduirea acestuia în vechea casă părintească locuită de strămoșii lui Vasile Găman: străbunicul a luptat în 1877 în Războiul de Independență, bunicul în Primul Război Mondial, iar tatăl a murit în dezastrul de la Cotu Donului (Al Doilea Război Mondial). După cum se vede, o familie de patrioți.
Amintirile din frageda copilărie a domnului Vasile Găman se leagă de groaznicele lupte petrecute în vara anului 1944 la Borta Dracului, situată în vecinătatea satului. Este vorba de încercarea armatei sovietice de a străpunge apărarea românească de pe Culmea Pleșului pentru a-și deschide drum spre Transilvania, spre Berlin. Atacul sovietic a avut inițial succes, dar românii au contraatacat respingându-i, momentul cheie fiind marcat de artileria germană care a tras cu proiectile incendiare, în zona Borta Dracului murind deopotrivă sovietici și români, mulți arși de vii, mulți rămânând neîngropați ani la rând, marcând cel mai sângeros masacru pe teritoriul României în cel de-Al Doilea Război Mondial. În legătură cu bătălia de la Borta Dracului am realizat un miniserial în 7 episoade, primul fiind aici:
Fenomen meteo extrem in satul Petru Voda
EXPRESS DE NEAMT
Descoperă Vânători-Neamț - Ep.1 Natura
Comuna Vânători-Neamț, jud.Neamț, este una dintre cele mai frumoase din Moldova.
Noi derulăm, împreuna cu Primăria Vânători-Neamț, un proiect de promovare a frumuseților locului. Printre-o hotărâre a Guvernului României, comuna a devenit Stațiune Turistică de Interes Local.
Urmăriți un prim video, din seria de 10 - Natura
Imagine și Montaj: Cosmin Giurgiu
Asistent imagine: Lavinia Hagău
Turiști: Teodora Voina, Lavinia Hagău
Coloana sonoră: True Moments by Infraction/Oddvision
©2023 comuna Vânători-Neamț / Țara Călatei Media SRL
Muzeul etnografic VASILE GĂMAN (Lunca, Vânători-Neamț, Moldova, România)
Vă rog să activați subtitrarea în românește!
Vatră istorică (Cetatea Neamț și alte obiective), spirituală (cea mai mare grupare de mănăstiri în România), culturală (Ion Creangă și alții), zona Târgu Neamț (județul Neamț, Moldova, România) se remarcă printr-o bogată moștenire etnografică. Tradițiile, datinele se mențin și sunt purtate în continuare de oamenii obișnuiți în viața d zi cu zi, dar mai ales la sărbători. De o mare importanță sunt însă creatorii de artă populară care prin colecții, dar și prin lucrările lor, păstrează și dezvoltă aceste tradiții. Dintre creatorii de artă populară din zona Târgu Neamț amintim pe Nicolae Popa și soția dumnealui (din Târpești, trecuți în eternitate; sculptură în lemn și piatră, măști, scrieri și un uluitor muzeu: cu înregistrări din 2001), Elena si Vasile Ciocârlan (comuna Ștefan cel Mare, împletituri din cânepă şi măşti), Ștefan Grigoriu (Târgu Neamț, sculptor în lemn, fiul lui Nicolae Popa din Târpești), Constantin Lungu (Târgu Neamț, sculptor în lemn și metal), Ionela Lungu (Humulești, modelator în lut), Maria şi Iulian Mihalache (Bălţăteşti, ţesături), Costin Lungu (Humulești, cioplitor în lemn), Ion Albu (Timișești, măști populare și tradiții de Anul Nou; urșii și frupul folcloric din Timișești conduși de Ion Albu: /watch?v=i1jUJGIZ_PI și ), Neculai Dolhescu (Dolhești, bundițe cusute), Marinica Todici (Pipirig, țesături covoare), Maria Ungureanu (Târgu Neamț, costume populare), Maria Vasiliu (Târgu Neamț, croșetat), Vasile Neamțu (Nemțișor, mobilier de lemn), Cristina Capră (Pipirig, țesături, textile diverse) și, desigur, lista este incompletă.
Acestora, în satul Lunca (comuna Vânători-Neamț, învecinată cu Târgu Neamț), li se adaugă Vasile Găman, un mare creator și colecționar de artă populară. Acum la o vârstă înaintată, regăsim tinerețea domnului Vasile Găman ca meșter în lemn, pe lângă obiecte bisericești (strane, catapetesme, cruci, troițe, ce pot fi admirate în peste 40 de biserici din țară) fiind și realizator de mobilier casnic și gospodăresc (de la obiecte decorative, la mobilă, ferestre, uși, porți).
Începând cu anul 1988, Vasile Găman înființează în vechea casă bătrânească un muzeu etnografic care cuprinde peste 3.000 de exponate. Una din camere sintetizează căminul tradițional țărănesc al zonei. În muzeu sunt piese colecționate, dar și multe creații personale (scrieri, sculpturi, piese decorative), precum și obiecte care au fost folosite de familie (haine populare, încălțăminte, ustensile de bucătărie etc.).
Prezentându-și colecțiile, domnul Vasile Găman îmbină narațiunea cu poezia personală, și pe lângă diverse episoade din viață, face și incursiuni în istoria locală, dovedindu-se un bun cunoscător și un mare patriot.
La Saivan! Una dintre cele mai frumoase cazari din Bucovina
Cum e sa te cazezi la un saivan izolat din Bucovina? De mai bine de 40 ani, viata se desfasoara aici dupa alte reguli. Libertate totala, peste 100 animale ce traiesc armonios alaturi de aceasta familie,
mancare bio, gatita dupa retete traditionale! Totul, in vlogul de astazi! #hailasaivan #bucovina #haihui
Rezervari Hai la Saivan:
Echipament:
Canon M50 - eMag:
- Amazon:
Obiectiv 22 mm - eMag:
-
Obiectiv 11 - 22 mm - eMag:
- Amazon:
Obiectiv 55 - 200 mm - F64:
Drona DJI Air 2s - eMag:
Camera Insta 360 - eMag:
GoPro 8 Black - eMag:
- Amazon:
Adaptor microfon extern GoPro: - Amazon:
iPhone 12 Pro Max -
iPhone 12 Pro -
MacBook Pro Andreia - eMag:
MacBook Pro Ion -
Magic Mouse -
Kindle - Emag:
Microfon Rode VideoMicro - eMag:
Rode VideoMic Pro+ -
Lavaliere Wireless: Amazon:
Sistem stabilizare DJI - eMag:
Casti Sony - eMag:
Casti JBL - eMag:
Rucsac The North Face - Amazon:
Ceas Garmin Instinct Solar - eMag:
Lake Batca Doamnei (Piatra-Neamt, Romania / 皮亚特拉尼亚姆茨,罗马尼亚)
Amazing trip to Lake Batca Doamnei, on the outskirts of Piatra-Neamt (Romania).
Parcul Natural Vânători Neamţ
Parcul Natural Vânători Neamţ se află situat în nordul judeţului Neamţ, la graniţa cu Suceava, cu precădere în raza comunelor Agapia, Bălţăteşti, Brusturi,Crăcăoani, Vânători Neamţ, Raucesti, Pipirig si a oraşului Tg. Neamţ.
Din punct de vedere geografic, parcul se întinde pe versantul estic al Munţilor Stânişoarei, subdiviziunea Munţii Neamţului (în partea estică a Carpaţilor Orientali), şi peste Subcarpaţii Neamţului (aflaţi în cadrul Subcarpaţilor Orientali), acoperind o parte a bazinului Ozanei şi Cracăului, între 47°03'10'' şi 47°18'20'' latitudine nordică şi 26°4'20'' şi 26°22'32'' longitudine estică. Suprafaţa parcului este de 30.818 ha, din care 26.190 ha pădure. (
România sălbatică. Munții Stânișoarei, Lacul Cuejdel
România sălbatică. Munții Stânișoarei, Lacul Cuejdel
În acest video veți putea vedea o parte din Munții Stânișoarei, lacul Cuejdel. Această zona este una dintre cele mai sălbatice zone din România.
Din păcate această arie protejată riscă să fie distrusă din cauza defrișărilor ilegale de copaci care impacteaza ecosistemul local și implicit viețuitoarele rare.
Romania: DN68 Caransebes - Sarmizegetusa
A nice drive in the border area between the historical provinces of Transylvania and Banat. We travel on DN68 through The Iron Gates of Transylvania Pass (699m) and visit the former capital of Dacia Province from The Roman Empire, Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Please Subscribe ➤
and thus help me better promote the areas I drive through. Thank you!
Mănăstirea Horaița - Neamț
A Walk Through Teius Park, Caransebes, Romania, Europe, 8th of august 2023
August 08 2023 Teius Park Caransebes
Bătălia de la Borta Dracului (3-16 iunie 1944) - 1 - Situația tactică (zona Târgu Neamț, Moldova)
Vă rog să activați subtitrarea în românește !
Bătălia de la Borta Dracului (3-16 iunie 1944) - Partea 1 - Situația tactică
Bătălia de la Borta Dracului (situată în pădurile din zona Culmii Pleșului, la numai 8,3 km NV de Târgu Neamț), desfășurată la începutul lunii iunie 1944, reprezintă cel mai tragic episod de pe teritoriul României în perioada celui de Al Doilea Război Mondial. Aici s-au confruntat în condiții infernale, cu mii de oameni sfârtecați și arși de vii pe o suprafață de câțiva kilometri pătrați, Armata Roșie sovietică aflată în ofensivă și Armata Română (sprijinită de artilerie germană) aflată în defensivă. În această încleștare, pe parcursul câtorva zile, au murit în total (date estimate, dar destul de sigure) circa 14.000 de militari, dintre care 10.000 sovietici și 4.000 români (±germani). O bună parte din cadavre nu au putut fi îngropate, rămânând mult timp la fața locului. Astfel, Borta Dracului depășește cu mult un al tragic episod, mai bine cunoscut, al dezastrului românesc de la Oarba de Mureș (septembrie 1944) unde unități ale Armatei Române au fost trimise de către comanda sovietică într-un atac sinucigaș împotriva unei poziții fortificate germane. S-a vehiculat pentru Oarba de Mureș un număr de 11.000 de morți, dar pierderile reale au fost mult mai mici, un videoclip pe această temă fiind făcut de mine ( ). Bătălia de la Borta Dracului reprezintă ultima victorie Armatei Române împotriva Armatei Sovietice (în ciuda pierderii inițiale, liniile românești de apărare au fost recuperate). În plus, în momentul critic, artileria germană a folosit muniție incendiară, probabil interzisă și care a afectat și Armata Română. Poate că acestea sunt motivele principale pentru care luptele de la Borta Dracului nu au fost atât de bine consemnate în istoriografia de război, mai ales în perioada comunistă.
Împreună cu dl. Lucian Georgescu, cel care este de facto ghidul și expertul (s-a documentat din literatură și de-a lungul anilor a mers pe teren, dar a și vorbit cu o mulțime de localnici dintre care unii au trăit efectiv evenimentele), am urmărit întregul traseu al luptelor, descriindu-le în mai multe episoade (videoclipuri).
În acest prim episod prezentăm situația frontului din zona Târgu Neamț în perioada premergătoare atacului sovietic de la Borta Dracului, acesta reprezentând faza finală a ofensivei sovietice Iași - Chișinău (nordul Moldovei) din perioada 8 aprilie - 6 iunie 1944 și având ca repere principale Prima Bătălie de la Târgu Frumos (9-12 aprilie), Bătălia de la Podu Iloaiei (12 aprilie), culminând cu A doua Bătălie de la Târgu Frumos (2-8 mai). Odată ofensiva sovietică oprită, frontul s-a stabilizat pe aliniamentul Gura Humorului - nord Fălticeni - Târgu Neamț - sud Pașcani - nord Târgu Frumos - nord Iași - Masivul Cornești - Orhei - curs inferior Nistru - Marea Neagră. În sectorul Gura Humorului - Târgu Neamț - Pașcani, Armata 40 sovietică avea în față Armata a 4-a Română.
La est de Târgu Neamț, valea largă a Râului Neamț (Ozana), situată între dealurile bine împădurite Boiștea (la sud) și Pleșu (la nord) era puternic fortificată cu un aliniament de cazemate (construite din timp, după dezastrul de la Stalingrad) întărite cu câmpuri de mine, baraje de sârmă ghimpată, șanțuri anti-tanc și susținute din spate de puncte de artilerie bine fixate. Videoclipul nostru este realizat lângă ruinele unei astfel de cazemate, lângă șoseaua spre Fălticeni (mai precis, la marginea vestică a fostei gropi de gunoi, Puțu Săc, a orașului Târgu Neamț). Valea Râului Neamț (Ozana) deschidea drumul spre Transilvania („spre Berlin”), dar încercările Armatei Roșii de a străpunge aliniamentul de cazemate eșuează, iar comandanții sovietici caută alte soluții. În aceste condiții, beneficiind și de trădare din partea unor localnici dar și militari români, sovieticii decid să atace la nord de Târgu Neamț, prin pădure, un sector mai puțin apărat (doar infanterie) peste Culmea Pleșului. Direcția principală de atac (pe care o vom parcurge în episoadele următoare, circa 10 Km în linie dreaptă) a fost satul Poiana (comuna Brusturi) - Poiana Arsintescu - Poiana Crucii - Poiana Haidău (sau la Doi Peri, locul viitoarei Mănăstiri Sfânta Cruce) - râpele Borta Dracului - Culmea Pleșului (cu Dealul Căprăriei) - coborâre spre satul Nemțișor și Valea Nemțișor. Raportul de forțe estimat este circa 10.000 de luptători români contra 30.000 de luptători sovietici. Într-o primă fază, subunități sovietice au ajuns la Valea Nemțișor, dar au fost respinse înapoi peste deal (Culmea Pleșului). Dacă Armata Roșie ar fi reușit să-și stabilizeze un cap de pod în zona satului Nemțișor, atunci întreaga apărare din zona Târgu Neamț ar fi fost compromisă. Au urmat momente critice în care s-a petrecut cel mai mare și mai crud masacru de pe teritoriul României, finalizate totuși cu recuperarea de către Armata Română a pozițiilor pierdute și menținerea frontului până la 24 august 1944.
Romania / Transfagarasan / Bears
#romania #transfagarasan #bear
Muzeul memorial Calistrat Hogaş - Piatra Neamţ
Calistrat Hogaș, scriitorul-pedagog, este un exponent de seamă al clasicismului în literatura română. Chiar dacă nu s-a născut la Piatra Neamț, personalitatea sa este asociată definitiv cu aceste locuri, căsătorindu-se aici, profesând și petrecându-și o mare parte din viață în acest oraș.
Cele mai celebre opere ale sale, „În munții Neamțului” și „Amintiri dintr-o călătorie”, se petrec pe plaiuri nemțene și exprimă o îndrăgostire iremediabilă pentru tărâmurile adoptive. După cum spune chiar el, „Eu am fost întotdeauna amant nestrămutat al marilor priveliști ale naturii”.
Muzeul Memorial „Calistrat Hogaş” este singurul muzeu dedicat acestui scriitor complex și personalitate de seamă, chiar și adoptivă, a Neamțului.
© Descoperă Nord Est
Romania-23 old postcards
more postcards on my website
1. Romania, a country of historical monuments
2. Romania, Baile Herculane, Statue of Hercules
3. Romania, Bicaz. Storage Lake
4. Romania, Buhusi
5. Romania, Curmatura Stejii cottage
6. Romania, Dambul Morii cottage
7. Romania, Gorj
8. Romania, Gura Humorului, Popular Council
9. Romania, Odorheiu Secuiesc view
10. Romania, Orsova, The Cernei`s Golf view
11. Romania, Ozana Valley at Pipirig
12. Romania, Piatra Neamt, general view
13. Romania, Red Lake
14. Romania, Sangeorz Bai, source no 7
15. Romania, Sovata. Bear Lake
16. Romania, Sovata. Black Bear inn
17. Romania, The Danube Delta
18. Romania, Timisu de Sus, view
19. Romania, Tusnad, St. Ann Lake
20. Romania, Vatra Dornei view
21. Romania. Braila. Port view
22. Romania, Sovata Bai, Swimming
23. Romania, Tusnad view
Plimbare cu trenulețul în TÂRGU NEAMȚ (Moldova, România)
Vă rog să activați subtitrarea în românește! - Please turn ON english subtitle!
Punct nodal al turismului din Moldova, orașul Târgu Neamț are din vara anului 2022 o nouă atracție și anume un trenuleț. Acest mijloc de locomoție turistică parcurge un traseu de circa 2,5 Km având ca punct de plecare piața Bisericii Adormirea Maicii Domnului din centrul orașului, și punct final, de revenire, parcarea de la poalele Cetății Neamț (lângă stadionul și parcul Cetatea). Se preconizează extinderea traseelor pentru a deservi diverse pensiuni din zonă.
„Locomotiva” trenulețului a fost construită pe un Land Rover din 2006 de o firmă austriacă specializată. Mașina are un motor diesel de 2,5 l, tracțiune 4x4, dar este necesar și folosit numai 2x4. Trenulețul a fost adus din Germania unde deservea un parc de distracții. Mașina este omologată de către Registrul Auto (în Austria, Germania și România), are la zi verificarea tehnică periodică, asigurare, ca orice autovehicul care circulă pe drumurile patriei.
Pentru început parcurgem zona centrală, aglomerată, a orașului. Ajungem la sensul giratoriu unde se află și parcul cu statuia marelui povestitor Ion Creangă (1837-1889) și continuăm înainte, spre Cetatea Neamț. Imediat pe stânga vedem fosta Școală israelito-română (1897) și casa memorială Veronica Micle (1850-1889) ... cu eventualii plopi fără soț. În același sector, dar pe partea dreaptă, sunt fosta Școală Domnească (1852), în prezent găzduind muzeul orașului (istorie și etnografie), după care urmează Spitalul Sfântul Dimitrie, construit tot în 1852. Inaugurarea în 1852 de către domnitorul Modovei, Grigore Ghica, a Școlii Domnești și a Spitalului Sf. Dimitrie este prezentată de Ion Creangă în „Amintiri din copilărie”. De aici străbatem cartierul Țuțuieni întemeiat de oieri transilvăneni de prin părțile Bârsei, Năsăudului si Săliștea Sibiului, stabiliți aici pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Lăsăm pe dreapta Biserica Sf. Nicolae (1997) având vis-a-vis parcul cu monumentele eroilor români și sovietici. După alte case și vile, lăsăm pe dreapta Parcul Cetate. În față este Stadionul Cetatea, dar facem dreapta trecând pe lângă parcarea în care ajungem după ce facem o buclă largă cu sens unic. Lăsăm pe dreapta Hotelul Casa Arcașului, pe stânga Pensiunea la Cetate, de unde se desprinde drumul care urcă la Cetatea Neamț (circa 10-20 minute, pe jos). Trenulețul mai face de două la stânga pentru a ajunge în parcarea amintită, dar nu înainte de a trece pe lângă un zid de piatră care are încastrat un colț de beton aparținând unei cazemate din perioada celui de Al Doilea Război Mondial. Din zona parcării se vede Cetatea Neamț pe vârful Dealului Pleșu.
Dacă plimbarea cu trenulețul v-a plăcut, îl puteți lua și în sens invers. Obișnuit, plecarea se face la ore fixe din piața situată în fața Bisericii Adormirea, iar întoarcerea de la Cetate, la și jumătate.
Buzau - Tara Luanei, sat. Braesti
Buzau - Tara Luanei, sat. Braesti
Dimineata
Device: Mavic 2 Pro
Edit: Photoshop CC 2019
Vulcanii noroioși de la FILIAȘ (Județul Harghita, România)
Vă rog să activați subtitrarea în românește! - Please turn ON English subtitle!
Rezervația geologică înființată în anul 1980 și legiferată în 2000 avea patru conuri de vulcani noroioși distribuiți pe o suprafață de un hectar situată la sud-vest de satul Filiaș, component al orașului Cristuru Secuiesc (județul Harghita, Transilvania). Vulcanii noroioși ar fi apărut în 1913 în urma unei explozii de gaze (hidrocarburi). Vulcanii noroioși (sens strict) sunt formațiuni geologice foarte tinere, dinamice și instabile formate din depuneri fine (praf, argilă), generate de emanații reci de ape noroioase și gaze, neavând nicio legătură cu vulcanii propriu-ziși. Vulcanii noroioși (sens strict) se formează pe baza depunerilor noroioase aduse la suprafața pământului de către apa antrenată într-o mișcare ascendentă datorită gazelor care reușesc să evadeze pe accidente tectonice (falii) din unele acumulări de hidrocarburi aflate în adâncime sub presiune. Noi am reușit să identificăm și să analizăm la Filiaș (vezi subtitrarea) numai trei vulcani noroioși. Din punct de vedere morfologic, conform unei teze de doctorat (Gál Andrea, 2010) unul este con vulcanic (format prin depuneri succesive), altul este un dom vulcanic (format prin bombarea crustei solide ce acoperă punga de material noroios), iar al treilea, o calderă noroioasă extinsă, dar mai puțin înaltă. Toți trei vulcanii prezintă slabe emanații de ape noroioase, dar nu și gaze. Nu am reușit să identificăm al patrulea vulcan, el fiind probabil inactiv de mai mulți ani și deja distrus. De asemenea, Gál Andrea (2010) amintește de prezența la Filiaș a încă doi vulcani sub formă de bazine noroioase, fără con, dar care, de asemenea, nu ne-au atras atenția.
Darkness is Coming by Kevin MacLeod este licențiată în baza unei licențe Creative Commons Attribution license (
Sursă:
Artist:
Cetatea Neamț, fortificaţia medievală de pe stânca Timuș a Culmii Pleșului
La marginea de nord-vest a orașului Târgu Neamț se află Cetatea Neamț, un loc de legendă pentru români. Construită în perioada de început a statului moldovean, în timpul domniei lui Petru Mușat (1375-1391), cetatea a fost una dintre cele mai importante fortificații din perioada medievală.
Cetatea Neamț a fost amplasată într-un loc strategic, aproape de vârful cel mai înalt al Culmii Pleșului, și trebuia să păzească drumul care trecea peste munte în Transilvania, de la Târgu Neamț spre Pipirig, precum și văile râurilor Moldova și Siret.
Datorită importanței sale politico-economice, fortificația s-a aflat în mijlocul unor conflicte militare majore și a adăpostit averile domnilor moldoveni. Una dintre bătălii celebre care au avut loc aici este cea descrisă de Costache Negruzzi în nuvela „Sobieski și românii”. În 1691, regele polonez Sobieski se retrăgea cu armata spre casă după o bătălie cu turcii și a vrut să cucerească Cetatea Neamțului. Deși în fortăreață nu mai erau decât 19 moldoveni, aceștia au rezistat eroic timp de patru zile, în fața unei armate mult mai numeroase și mai bine pregătită.
Cetatea Neamțului a fost reabilitată cu fonduri europene în perioada 2007-2009 și redată turismului național și internațional. S-au realizat lucrări de modernizare a drumului de acces, s-a restaurat întregul ansamblu arhitectonic, există rețea de canalizare și alimentare cu apă și parcări moderne în apropierea cetății.
Orice turist care ajunge în zonă trebuie să vadă „vestita Cetatea Neamțului, îngrădită cu pustiu, acoperită cu fulger”, după cum spunea Ion Creangă. Diferența e că acum fostul obiectiv militar nu mai este înconjurat de pustiu, ci de o pădure superbă.
*Concediu 2020, imagini din arhiva personală
*imagine și editare video: Emi Chirea